arhivă

Arhiva etichetelor: mediu

Plastic Straw Sticking Out of Seaweed by Stephen Dyrgas

Din datele furnizate de marii producători de paie din plastic, rezultă că peste 500 de milioane de bucăţi  sunt folosite zilnic în Statele Unite ale Americii. Cele mai multe dintre ele în industria fast-food. De fapt, se estimează că numai în restaurantele Mc Donalds se folosesc cel 60 de milioane de paie din plastic în fiecare zi (la nivel global). Mai mult, paiele din plastic au devenit parte integrală, deşi nu esenţială, a culturii cafelei şi băuturii în America.

Nu e, atunci, deloc surprinzător faptul că potrivit informaţiile adunate de Ocean Conservancy în timpul Zilei Internaţionale a Plajelor Curate (eveniment anual) paiele se află între primele 10 articole culese de pe plajă de către voluntari.

Obiceiul băutului cu paiul e mai vechi decât ne putem imagina. Printre primii care l-au folosit au fost sumerienii, în antica Mesopotamie, între 3000 – 5000 îHr. La acea vreme însă paiele erau făcute din materiale naturale, cum ar fi tulpini de cereale, şi erau folosite pentru a bea bere. Paiul e folosit în America de Sud încă din secolul al XVI-lea, când a fost descoperit mate .

Paiul modern a fost inventat la 3 ianuarie 1888 de către omul de afaceri american Marvin Chester Stone, proprietarul unei fabrici în care se ambalau ţigări. Paiul lui Stone era la origine din hârtie, măsura aproape 22 de centimetri şi era suficient de larg cât să nu lase să treacă sâmburii de lămâie. Fabrica lui Stone a început să producă paiele din hârtie la 1906, când a fost inventată maşina cu ajutorul căreia se produceau.

Paiul flexibil din hârtie, o uşoară dar importantă modificare care i-a crescut popularitatea, a fost inventat de către americanul Joseph B. Friedman, în 1938. Friedman a inventat mai întâi conceptual în timp ce-şi privea fiica căznindu-se să bea o răcoritoare cu un pai rigid. Paiul flexibil a fost vândut cu success, mai ales spitalelor.

S-a trecut la plastic îm anii ’60, când materialul a devenit cel mai ieftin şi durabil de pe piaţă. McDonalds a contribuit la creşterea consumului de paie din plastic când a dezvoltat paiul mult mai larg. Plasticul e rezistent, nu se îmbibă cu lichid şi e la mare modă. Conceptul a prins repede, iar acum paiele din plastic sunt disponibile la preţuri care nu se compară cu alternativa.

Se duc însă lupte pentru a reduce consumul, la nivel local, naţional şi internaţional,. Un grup de staruri pop din Vietnam au colaborat cu 350.org la Campania Spune NU paiului pentru a-i încuraja pe oameni să reducă şi chiar să elimine paiele din viaţa lor.

Un băiat de 9 ani din New England (SUA) a pornit o campanie fără pai la el la şcoală. A câştigat recunoaştere la nivel naţional iar iniţiativa lui a dus la naşterea Be Straw Free Organization.(Organizaţia Renunţă la Pai). Organizaţia promovează alternative la paiele din plastic şi-i încurajează pe oameni să renunţe la paie.

Voluntarii SF Surfrider (San Francisco- SUA) au pornit o mişcare underground pentru renunţarea la paiele de băut şi-i încurajează pe clienţii restaurantelor, barurilor şi cafenelelor să-şi ceară băutura fără pai. . Multe localuri din zonă sunt deja cu un pas înainte şi le oferă clienţilor paie din hârtie sau din material compostabil.

Sursa articolului: Ban the bag!

Reclame


Materialele plastice sunt extrem de diferite din punctul de vedere al compozitiei chimice, proprietatilor si posibilelor moduri de folosire si sunt larg raspandite in societate si in mediul inconjurator.

In ultimii 15 ani, productia anuala globala s-a dublat, ajungand la 245 milioane de tone in 2008. Multi compusi chimici folositi la fabricarea plasticului sunt periculosi pentru sanatatea umana si pentru mediu. Acestia, impreuna cu produsele aflate in proces de degradare, pot fi eliberati in timpul ciclului de viata al produsului din plastic.

Polimerii care intra in compozitia plasticului nu sunt considerati otravitori, dar plasticul mai contine si anumiti monomeri reziduali, produse chimice de polimerizare, produse de degradare si aditivi care au proprietati toxice.

Oamenii, animalele, plantele si microorganismele sunt expusi la un mare numar de chimicale eliberate din diverse surse care pot patrunde in organisme pe mai multe cai. Multe dintre aceste substante nu dauneaza luate singure, in concentratii mici, dar insumate, chiar si pe perioade mici de timp, pot duce la efecte grave asupra sanatatii mediului si mediului inconjurator.

Diversitatea chimica, abundenta si periculozitatea sunt una dintre cele importante provocari la adresa mediului, in zilele noastre iar principala problema este ca nu exista suficiente cunostinte pentru a proteja omenirea si mediul impotriva tuturor acestor substante chimice, care, conform Inventarul european al substantelor chimice comerciale existente (EINECS) este cu putin peste 100.000 (Ex BCE, 2011).

Polimerii si produsele din plastic care se afla in centrul acestei teze sunt extrem de diferiti, atat in privinta compozitiei chimice cat si proprietatilor si destinatiei de folosinta. Mai multe substante periculoase pot fi emise in timpul ciclului de viata al unui produs din material plastic si, avand in vedere numarul in continua crestere, omniprezenta si persistenta produselor din plastic in mediu, este nevoie de o evaluare a pericolelor si riscurilor din prezentul grup de materiale.

Obiectivul general al acestei teze a fost studiul riscurilor provocate asupra mediului si a sanatatii de catre chimicalele din produsele si polimerii de plastic, dintr-o perspectiva toxicologica.

Concluzile le gasiti in documentul:
DOWNLOAD STUDIUL

Titlul pare glumeţ,dar realitatea e alta: în timp ce-mi căutam un instrument de scris, la birou, iar lumea insista că pot oricând merge la depozitul de rechizite să-mi iau nişte pixuri şi creioane, mi-au venit în minte o groază de întrebări. Cele care au rămas şi, din nou, nu e de glumă: unde se duc pixurile când se duc şi de ce nu am văzut, prin instituţiile publice, prin birouri şi pe la conferinţele de presă pixuri consumate măcar pe jumătate ori creioane care să aibă mai puţin de 15 centimetri?

Pixurile ajung la gunoi, e clar. Alături de pungi, pahare, linguriţe, furculiţe şi o mulţime de alte lucruri de unică-folosinţă făcute din acelaşi plastic rău, nebiodegradabil (dacă o fi fost preluat cuvântul în limba română) care rămân în pământ 50 de mii de ani, punând în pericol viaţa mamiferelor şi a păsărilor ce ne populează planeta.Dacă sunt incinerate, fumul eliberat e cancerigen.

Alternativa ar fi pixurile făcute din tot felul de materiale biodegradabile, cum ar fi alge, făină de porumb (Am primit un asemenea pix anul trecut, în afară de mină conţinea şi două-trei seminţe de roşii, urarea ca acestea să rodească şi indicaţia de a îngropa pixul şi a vedea, după un an, ce găsim. ) sau stilourile cu cerneală (nici măcar de pe vremea bunicilor, aţi avut şi voi, la şcoală, nu?). La cât mai scriem de mână, după ce terminăm şcoala, ar fi păcat să continuăm să încărcăm mediul cu otrăvuri.

Atenţie: nu aruncaţi pixurile, aveţi grijă să fie reciclate!