arhivă

Arhiva etichetelor: civism

Plastic Straw Sticking Out of Seaweed by Stephen Dyrgas

Din datele furnizate de marii producători de paie din plastic, rezultă că peste 500 de milioane de bucăţi  sunt folosite zilnic în Statele Unite ale Americii. Cele mai multe dintre ele în industria fast-food. De fapt, se estimează că numai în restaurantele Mc Donalds se folosesc cel 60 de milioane de paie din plastic în fiecare zi (la nivel global). Mai mult, paiele din plastic au devenit parte integrală, deşi nu esenţială, a culturii cafelei şi băuturii în America.

Nu e, atunci, deloc surprinzător faptul că potrivit informaţiile adunate de Ocean Conservancy în timpul Zilei Internaţionale a Plajelor Curate (eveniment anual) paiele se află între primele 10 articole culese de pe plajă de către voluntari.

Obiceiul băutului cu paiul e mai vechi decât ne putem imagina. Printre primii care l-au folosit au fost sumerienii, în antica Mesopotamie, între 3000 – 5000 îHr. La acea vreme însă paiele erau făcute din materiale naturale, cum ar fi tulpini de cereale, şi erau folosite pentru a bea bere. Paiul e folosit în America de Sud încă din secolul al XVI-lea, când a fost descoperit mate .

Paiul modern a fost inventat la 3 ianuarie 1888 de către omul de afaceri american Marvin Chester Stone, proprietarul unei fabrici în care se ambalau ţigări. Paiul lui Stone era la origine din hârtie, măsura aproape 22 de centimetri şi era suficient de larg cât să nu lase să treacă sâmburii de lămâie. Fabrica lui Stone a început să producă paiele din hârtie la 1906, când a fost inventată maşina cu ajutorul căreia se produceau.

Paiul flexibil din hârtie, o uşoară dar importantă modificare care i-a crescut popularitatea, a fost inventat de către americanul Joseph B. Friedman, în 1938. Friedman a inventat mai întâi conceptual în timp ce-şi privea fiica căznindu-se să bea o răcoritoare cu un pai rigid. Paiul flexibil a fost vândut cu success, mai ales spitalelor.

S-a trecut la plastic îm anii ’60, când materialul a devenit cel mai ieftin şi durabil de pe piaţă. McDonalds a contribuit la creşterea consumului de paie din plastic când a dezvoltat paiul mult mai larg. Plasticul e rezistent, nu se îmbibă cu lichid şi e la mare modă. Conceptul a prins repede, iar acum paiele din plastic sunt disponibile la preţuri care nu se compară cu alternativa.

Se duc însă lupte pentru a reduce consumul, la nivel local, naţional şi internaţional,. Un grup de staruri pop din Vietnam au colaborat cu 350.org la Campania Spune NU paiului pentru a-i încuraja pe oameni să reducă şi chiar să elimine paiele din viaţa lor.

Un băiat de 9 ani din New England (SUA) a pornit o campanie fără pai la el la şcoală. A câştigat recunoaştere la nivel naţional iar iniţiativa lui a dus la naşterea Be Straw Free Organization.(Organizaţia Renunţă la Pai). Organizaţia promovează alternative la paiele din plastic şi-i încurajează pe oameni să renunţe la paie.

Voluntarii SF Surfrider (San Francisco- SUA) au pornit o mişcare underground pentru renunţarea la paiele de băut şi-i încurajează pe clienţii restaurantelor, barurilor şi cafenelelor să-şi ceară băutura fără pai. . Multe localuri din zonă sunt deja cu un pas înainte şi le oferă clienţilor paie din hârtie sau din material compostabil.

Sursa articolului: Ban the bag!

Reclame

La rând la magazin, casierul îi spuse femeii mai în vârstă că pungile de plastic nu sunt bune pentru mediul înconjurător. Femeia își ceru scuze şi îi se scuză: „Pe vremea mea, noi nu aveam chestia asta cu ecologia”.

Așa e, pe vremea ei, lumea nu avea chestia asta cu ecologia.

Pe vremea aceea, oamenii returnau la magazin sticlele de lapte, sticlele de Coca-Cola şi sticlele de bere. Magazinul le trimitea înapoi la zfabrică să le spele, să le sterilizeze şi să le umple din nou, folosind întruna aceleaşi sticle. Aşa că ele erau cu adevărat reciclate.

Dar, pe vremea ei, lumea nu avea chestia asta cu ecologia.

Pe vremea ei, oamenii urcau scările pe jos, pentru că nu aveau scară rulantă în fiecare magazin și în la serviciu. Se duceau pe jos la magazinul alimentar şi nu se urcau într-o maşină de 300 CP de fiecare dată când trebuiau să meargă la o distanță de două străzi.

Dar doamna are dreptate: pe vremea ei, lumea nu avea chestia asta cu ecologia.

Pe vremea aceea, lumea spăla scutecele copilului fiindcă nu avea de unică folosință. Uscau rufele pe sârmă, nu într-o maşină care înghite energie și care arde până la 220 volţi – energia eoliană şi cea solară uscau cu-adevărat hainele. Copiii purtau haine de la fraţii sau surorile lor mai mari, nu întotdeauna haine nou-nouţe. Cizmarii le reparau încălțările, așa că țineau zeci de ani.

Dar bătrâna din povestea noastră are dreptate: pe vremea ei, lumea nu avea chestia asta cu ecologia.

Pe vremea aceea, lumea avea în casă un televizor, sau un radio – nu câte unul în fiecare cameră. Iar televizorul avea un ecran mic, de mărimea unei tăvi de pizza, nu cât suprafața României. În bucătărie, lumea amesteca şi combina ingredientele cu mâna, fiindcă nu avea aparatele electrice care să facă totul într-o clipită. Atunci când împachetau ceva fragil ca să-l trimită prin poștă, oamenii foloseau teancuri de ziare pentru protecţie, nu polistiren sau folie de plastic cu bule.

Pe vremea aceea, nimeni nu pornea un motor şi nu consuma benzină doar ca să tundă gazonul. Se folosea o mașină de tuns care se împingea și era, deci,  acționată de puterea umană. Oamenii își făceau condiție fizică muncind, așa că nu aveau nevoie să meargă la un club sportiv ca să alerge pe benzi de alergare, acționate de energie electrică.

Dar femeia are dreptate: pe vremea aceea, lumea nu avea chestia asta cu ecologia.

Oamenii beau apă din fântână când le era sete şi nu foloseau pahare sau sticle de plastic. Îşi umpleau la loc stilourile cu cerneală, nu cumpărau unul nou, şi înlocuiau lamele  din aparatul de ras, nu aruncau întregul aparat doar pentru că s-a tocit lama.

Dar, pe vremea aceea, lumea nu avea chestia asta cu ecologia.

Atunci, oamenii luau tramvaiul, iar copiii mergeau cu bicicleta la şcoală sau cu autobuzul şcolar, nu-și transformau mamele într-un serviciu non-stop de taximetrie. Aveau o priză electrică într-o cameră, nu un set întreg  care să alimenteze o duzină de aparate electrice. Şi nu aveau nevoie de un gadget computerizat care să primească semnal transmis de sateliţi aflați la 3.000 km în spaţiu ca să găsească cea mai apropiată pizzerie.

Dar, pe vremea aceea, lumea nu avea chestia asta cu ecologia!

sursa: miscellania.com
traducere: Mihaela Istrati


Materialele plastice sunt extrem de diferite din punctul de vedere al compozitiei chimice, proprietatilor si posibilelor moduri de folosire si sunt larg raspandite in societate si in mediul inconjurator.

In ultimii 15 ani, productia anuala globala s-a dublat, ajungand la 245 milioane de tone in 2008. Multi compusi chimici folositi la fabricarea plasticului sunt periculosi pentru sanatatea umana si pentru mediu. Acestia, impreuna cu produsele aflate in proces de degradare, pot fi eliberati in timpul ciclului de viata al produsului din plastic.

Polimerii care intra in compozitia plasticului nu sunt considerati otravitori, dar plasticul mai contine si anumiti monomeri reziduali, produse chimice de polimerizare, produse de degradare si aditivi care au proprietati toxice.

Oamenii, animalele, plantele si microorganismele sunt expusi la un mare numar de chimicale eliberate din diverse surse care pot patrunde in organisme pe mai multe cai. Multe dintre aceste substante nu dauneaza luate singure, in concentratii mici, dar insumate, chiar si pe perioade mici de timp, pot duce la efecte grave asupra sanatatii mediului si mediului inconjurator.

Diversitatea chimica, abundenta si periculozitatea sunt una dintre cele importante provocari la adresa mediului, in zilele noastre iar principala problema este ca nu exista suficiente cunostinte pentru a proteja omenirea si mediul impotriva tuturor acestor substante chimice, care, conform Inventarul european al substantelor chimice comerciale existente (EINECS) este cu putin peste 100.000 (Ex BCE, 2011).

Polimerii si produsele din plastic care se afla in centrul acestei teze sunt extrem de diferiti, atat in privinta compozitiei chimice cat si proprietatilor si destinatiei de folosinta. Mai multe substante periculoase pot fi emise in timpul ciclului de viata al unui produs din material plastic si, avand in vedere numarul in continua crestere, omniprezenta si persistenta produselor din plastic in mediu, este nevoie de o evaluare a pericolelor si riscurilor din prezentul grup de materiale.

Obiectivul general al acestei teze a fost studiul riscurilor provocate asupra mediului si a sanatatii de catre chimicalele din produsele si polimerii de plastic, dintr-o perspectiva toxicologica.

Concluzile le gasiti in documentul:
DOWNLOAD STUDIUL